Bones


Odată cu frigul şi începutul facultăţii, toamna aduce cu ea debutul unor noi sezoane ale seriilor TV. Printre acestea se numără şi serialul „Bones”, ajuns la al şaselea sezon.

Povestea îi are în centru pe Temperance „Bones” Brennan (Emily Deschanel), antropolog criminalist la Institutul Jeffersonian din Washington, şi partenerul ei, Seeley Booth (David Boreanaz), agent FBI, care lucrează episod de episod la elucidarea misterului crimei din spatele unor rămăşiţe umane. Din echipă mai fac parte Camille Saroyan (Tamara Taylor), şefa diviziei de criminalistică şi patolog, Jack Hodgins (T. J. Thyne), entomolog şi obsedat de teoria conspiraţiei, Angela Montenegro (Michaela Conlin), artistă, dar care se ocupă cu reconstrucţia cranio-facială şi simularea prin holograme 3D a diverselor ipoteze legate de modul cum a avut loc o crimă, şi, nu în ultimul rând, Lance Sweets (John Francis Daley), psiholog care îi analizează atât pe cei suspectaţi de omor, cât şi pe membrii echipei.

Cu toate că subiectul principal al serialul nu este tocmai orientat către cei mai slabi de înger, iar umorul negru ce învăluie fiecare caz ar putea să nu fie gustat de toată lumea, seria are o dimensiune umană accesibilă tuturor. Dincolo de a fi doar colegi şi în ciuda personalităţilor diferite, între personaje se formează legături strânse, iar evoluţia relaţiilor dintre acestea se împleteşte deseori cu desfăşurarea cazului curent.

Deşi ocupă o poziţie superioară celorlalţi, Cam ştie să îşi impună părerea când situaţia o cere, dar în momentele când se simte depăşită de problemele personale ascultă şi acceptă cu bucurie sfaturile echipei. Ar putea părea că lumile lui Hodgins, în care bucuriile sale se învârt în jurul gândacilor, particulelor de pământ şi teoriei conspiraţiei, şi a Angelei, artista etern îndrăgostită de Paris, sunt disjuncte, însă între cei ajunge să se nască o frumoasă poveste de iubire. Bones, cea tot timpul raţională, care priveşte obiectiv orice situaţie şi interpretează la propriu până şi cea mai evidentă metaforă, îşi găseşte cea mai bună prietenă în Angela, visătoare şi uşor boemă. Cu toate că vorbesc două limbi diferite în materie de opinii despre viaţă, discuţiile lor mereu converg către un punct comun, iar Angela este printre puţinii care pot vedea până în adâncul sufletului lui Bones, dincolo de fortăreaţa de raţionalitate pe care şi-a ridicat-o în jurul inimii. Sweets este cel la care apelează cu toţii când sunt confuzi, iar sfaturile sale se dovedesc a fi mereu cele mai bune, însă există momente când rolurile se inversează, el ajungând să fie consiliat, indirect, de către ceilalţi.

Evident, duoul care atrage ca un magnet este cel format din Bones şi Booth, a căror relaţie evoluează foarte frumos de la antipatie la o prietenie cu accente romantice. Însă niciunul dintre ei nu îndrăzneşte să facă vreun pas în privinţa asta, spre disperarea lui Sweets, care tot încearcă să îi convingă că au sentimente unul pentru celălalt. Deşi au personalităţi contrastante, Booth bazându-se în mare parte pe intuiţie în rezolvarea cazurilor şi nu doar pe dovezile palpabile pe care le susţine Bones, tocmai faptul că se completează reciproc, atât ca profesionişti, cât şi ca oameni, îi face să se descurce de minune împreună şi să fie îndrăgiţi de public.

Câte un nou episod din „Bones” apare în fiecare joi, la FOX. Este un serial care îmbină cu succes ştiinţa, misterul, acţiunea şi comedia şi merită urmărit.

Apărut în Ziarul de ASII, ediţia Noiembrie 2010

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s