În noapte


„La miezul nopţii, timpul se scurge în propriul său ritm. N-are rost să i te opui.”

Această replică simplă, rostită de un barman, personaj episodic fără importanţă majoră, sintetizează cel mai bine esenţa romanului „În noapte”, de Haruki Murakami. Roman scurt, nu atât de complex precum alte lucrări consacrate ale autorului, frapează prin modul subtil în care scriitorul reuşeşte să exploreze o tematică profundă într-o poveste aparent fără nimic ieşit din comun, folosindu-se de fraze scurte şi cuvinte simple, dar bine alese, ce creează metafore tulburătoare şi care te pun pe gânduri. Un univers nocturn croit cu atenţie, plin de farmecul, ingeniozitatea şi umorul caracteristice lui Murakami.

Acţiunea cărţii se petrece pe parcursul unei singure nopţi, de la ora doisprezece şi până în zori, când porneşte primul tren de dimineaţă. Încă de la primele rânduri, te învăluie un sentiment pregnant de singurătate şi se va dovedi pe parcurs că toate personajele sunt caractere solitare, izolate, voit sau nu, de lumea care le înconjoară. Ele trăiesc sub fatalitatea unei societăţi decadente, rezistând doar pentru că îşi creează propriul sistem moral după care se conduc. Totuşi, ceea ce construieşte Murakami în faţa noastră nu sunt portretele unor victime. Dimpotrivă, acestea nu disperă din cauza solitudinii şi nu i se împotrivesc, ci pur şi simplu caută să îi găsească un sens şi să îşi croiască propria cale.

Mari Asai, o studentă de 19 ani, care a trăit toată viaţa în umbra surorii sale, mai frumoasă şi mai apreciată de ceilalţi. Tetsuya Takahashi, un trombonist de jazz, rămas fără mamă de la o vârstă fragedă. Eri Asai, sora lui Mari, ilustrând mitul Frumoasei Adormite, captivă într-o lume artificială, de unde nimeni nu îi aude strigătele. Guo Dongli, o prostituată chineză de aceeaşi vârstă cu Mari, brutalizată şi abandonată într-un love hotel. Shirakawa, un mărunt angajat de la o firmă de calculatoare. Cu toţii sunt oameni ai nopţii, covârşiţi de secrete şi bântuiţi de dorinţe nelămurite. Legăturile dintre ei devin din ce în ce mai clare pe măsură ce căile li se întretaie, iar rezultatul este un puzzle a cărui imagine nu o poţi desluşi până ce nu ai pus cap la cap toate piesele.

Interesant este că naratorul, cu toate că se plimbă în voie printre personaje, implicând totodată şi cititorul prin pasaje narative la persoana întâi plural, se mulţumeşte doar să le descrie cât mai minuţios, găsind sensuri şi ilustrând trăsături prin cele mai mici gesturi sau replici. El nu emite judecăţi. Nu există eroi şi anti-eroi, ci doar oameni. Cititorului i se oferă libertatea de a trage propriile concluzii, de a absolvi sau condamna personajele.

S-a întâmplat să citesc această carte noaptea. E o lectură uşoară, de câteva ore, însă m-a lăsat cu o senzaţie stranie, greu de descris, amplificată şi de bezna din cameră, alungată doar în mică parte de o veioză – creând, astfel, o atmosferă perfect compatibilă cu cea din carte. Unul din lucrurile pe care le apreciez la Murakami e modul său subtil de a te face să pătrunzi în poveste, de parcă ai fi chiar acolo, în mijlocul acţiunii. Şi reuşeşte acest lucru şi în acest roman. Un alt motiv al stării mele bizare de la sfârşitul lecturii ar putea fi faptul că povestea pare să „iasă” din carte, să continue cu mult după ce ultima frază s-a încheiat. Te lasă cu gândul la ce ar putea urma să se întâmple, dar şi la întrebările care au fost ridicate, fiind datoria ta să îţi găseşti propriile răspunsuri.

Apărut în Ziarul de ASII, ediţia Octombrie 2011

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s