Lie to me


„Cuvintele pot minţi, însă faţa ta nu”. Plecând de la această premisă, cei de la FOX ne oferă un serial spumos, ajuns la al treilea sezon, ce are la bază controversata şi greu de stăpânit ştiinţă comportamentală.
Nimic nu îi scapă lui Cal Lightman (Tim Roth). Cea mai mică distorsiune a adevărului se reflectă în limbajul trupului, iar el are capacitatea de a o observa şi sancţiona pe oricine încearcă să îl ducă de nas. O minte sclipitoare şi o personalitate intrigantă, la limita dintre spirit justiţiar şi lipsă de scrupule, fac din eroul serialului acel gen de personaj pe care ţi-e imposibil să nu îl îndrăgeşti.
Încă de la început, dispreţul lui Lightman pentru reguli este evident, încălcându-le la prima ocazie care se iveşte şi reuşind de fiecare dată să scape basma curată. O mare parte din acest merit îl are, însă, şi are Gillian Foster (Kelli Williams), partenera sa, un bun psiholog ce îl contrabalansează în materie de principii morale şi inteligenţă emoţională.
Interesantă este şi raportarea eroului la celelalte personaje. Ria Torres (Monica Raymund) este protejata sa, dar, pentru că talentul său este unul înnăscut şi nu învăţat, în sinea sa, Lightman oscilează între admiraţie şi invidie faţă de ea. Faţă de Eli Loker (Brendan Hines), care nu poate minţi şi ajunge mereu să spună adevărul, dând uneori naştere unor situaţii stânjenitoare, este dur, deseori făcându-l să se simtă subapreciat. Dar cea mai frumoasă relaţie este de departe cea cu fiica sa, Emily (Hayley McFarland), ea reuşind să scoată la iveală un Cal Lightman pe care nu l-am putea vedea în alte circumstanţe.
Fiecare episod este centrat în jurul unuia sau mai multor cazuri pe care echipa de la The Lightman Group trebuie să le rezolve, la cererea autorităţilor sau a unor clienţi. Pe lângă clasica intrigă a căutării vinovatului (sau a mincinosului, in cazul de faţă), ni se oferă detalii despre modul de analizare a gesturilor şi microexpresiilor, întărite deseori de imagini cu celebrităţi surprinse în situaţii asemănătoare.
Totuşi, dincolo de detalii procedurale, rezolvări de cazuri şi accentul pus pe indicii vizuale ce trădează minciuni, pe măsură ce povestea avansează, Lightman pare că mai degrabă rafinează o artă ce ar avea potenţialul să fie la fel de inexactă şi de predispusă la erori ca orice altă formă de artă. De aici izvorăşte sursa de atracţie a serialului, acel magnetism care te face să mai vrei încă un episod, curiozitatea care te îndeamnă să-ţi doreşti să afli prin ce metode va fi demascat următorul mincinos şi în ce buclucuri va mai intra nebunul de Lightman.
În concluzie, „Lie to me” este un serial ce merită urmărit. Îţi va intriga mintea, te va face să râzi şi te va ţine cu sufletul la gură episod de episod.

Apărut în Ziarul de ASII, ediţia Martie 2011

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s