One big unicorn


One big unicorn, strong and free, thought he was happy as he could be. Then three little kittens came around and turned his whole life upside down. They made him laugh, they made him cry. He never should have said goodbye. And now he knows he can never part from those three little kittens that changed his heart.

Though not Christmasy, this story made my heart cry with joy tonight. Definitely one of my favourite animations ever.

There’s a place for us



I fell in love with Narnia when reading the books two years ago. There’s such strength disguised under simple words and stories that I was mesmerised by it. It’s not just for kids. Actually, most of the stories that nowadays seem to be just for kids contain hidden powerful messages for adults as well. You just have to listen carefully and understand.

Temptation. This is the theme explored by The Voyage of the Dawn Treader. We all yearn for things we don’t have, thinking our lives would be so great if we had them. The tricky thing is that life never gives us everything we want, but, with a little luck, it gives us everything we need. But we rarely are able to understand and appreciate that.

I identified with Lucy the most, since I’m so unsure of myself as well, both in terms of beauty and character. It might seem silly, since Lucy’s so pretty and courageous and pure. But I understand her a lot and I love her for her inner strength.

Gael: When I grow up, I want to be just like you.
Lucy: When you grow up, I want you to be just like you.

Her reply to what Gael said simply baffled me. I admire her in so many ways it’s hard to put it in words. I hope I’ll grow that strong someday as well.

Then there was Reepicheep. I just adore that mouse, his noble and warm heart, his loyalty, his courage. And the way his relationship with Eustace developed only comes to emphasise this. When he first appeared on screen I was like „Reepicheep! Reepicheep!! Reepicheep!!!”. Dunno if people around me heard my squeals, but I don’t care, I love him. It was wonderful to see him in 3D.

And the ending song… It made me cry. Yes, I came out with traces from the 3D glasses on my nose and lots of tears on my cheeks. I must have looked so silly. The song’s so beautiful and matches the story so well and on so many levels that it’s hard to explain. But it also conveys a lot of emotion to people who might not know of Narnia and this makes it really awesome.

Oh well, I’ll shut up now and let the the song do the talking.

There’s a place out there for us
More than just a prayer or anything we ever dreamed of.
So if you feel like giving up
Cause you don’t fit in down here
Fear is crashing in close your eyes and take my hand.

We can be the kings and queens of anything if we believe.
It’s written in the stars that shine above
A world where you and I belong
Where faith and love will keep us strong
Exactly who we are is just enough
Yes there’s a place for us there’s a place for us.

When the water meets the sky
Where your heart is free and hope comes back to life
Where these broken hands are whole again
We will find what we’ve been waiting for
We were made for so much more

We can be the kings and queens of anything if we believe.
It’s written in the stars that shine above
A world where you and I belong
Where faith and love will keep us strong
Exactly who we are is just enough
Yes there’s a place for us
Now there’s a place for us

So hold on now hold on
There’s a place for us

We can be the kings and queens of anything if we believe.
It’s written in the stars that shine above
A world where you and I belong
Where faith and love will keep us strong
Exactly who we are is just enough
Exactly who we are is just enough
There’s a place for us

How to train your dragon


Încă mai îmi caut cuvintele. E greu să exprimi ceva atât de frumos şi complex în vorbe. Parcă, dintr-o dată, limba română mi se pare seacă şi limitată. Cert e că nu m-am mai simţit aşa de când micuţul WALL-E, fără a scoate prea multe vorbe, m-a lăsat fără grai. Şi n-am mai plâns aşa de când „Up” mi-a stors toate lacrimile din ochi. „How to train your dragon” cumva a reuşit să pătrundă în mine şi să dea naştere unei combinaţii de astfel de senzaţii, ce mi s-a prelins pe suflet în cascade. E o poveste atât de simplă, însă puternică şi răscolitoare şi îţi vibrează în minte mult timp după ce ai părăsit sala de cinema.

Ne lovim de aparenţe la fiecare pas. Percepem lumea prin ceea ce vedem, prin ceea ce simţim, prin lucrurile care ne afectează direct. Şi avem tendinţa de a judeca totul după asta, raportându-ne la propria persoană şi la întâmplările în care suntem implicaţi. Aşa se nasc prejudecăţile, din lipsă de perspectivă şi din încăpăţânarea de a nu privi în profunzime şi de a ne mulţumi doar cu ceea ce putem observa direct. Din punctul acesta de vedere, „How to train your dragon” nu mai este o poveste despre vikingi şi dragoni dintr-o lume fantastică. Devine brusc o poveste despre noi. Despre fiecare dintre noi. Cu toţii am fost aşa la un moment dat. Cu toţii ar trebui să încercăm să găsim un mic Hiccup în noi de fiecare dată când avem tendinţa să ne hazardăm în idei preconcepute.

E greu să fii tu însuţi când nici tu nu ştii cine eşti, iar ceilalţi se aşteaptă să fii într-un anumit fel. E greu în special când acest fel de presiune vine din partea părinţilor. Dincolo de dorinţa de a-ţi găsi un loc în societate, contează imens de mult să fii acceptat de cei care îţi sunt dragi şi să îi faci să fie mândri de tine. Ajungi să te îndrepţi într-o direcţie pentru a atinge standardele impuse de ei, iar când îţi dai seama că ceva nu e în ordine, ţi-e greu să te întorci înapoi. Dacă încerci să le arăţi că lucrurile stau altfel decât cred ei, te loveşti de bariere peste bariere şi nimeni nu te ascultă pentru că eşti considerat un copil care nu ştie nimic. Însă chiar şi cei mai înţelepţi greşesc, tocmai pentru că mintea lor e blocată între acele prejudecăţi de care aminteam mai sus. Astfel, uneori, adulţii devin mai încăpăţânaţi decât nişte copii alintaţi şi o dau în bară. Urât de tot. De aceea, poate câteodată ar fi mai bine să plecăm urechea şi la ceea ce spun cei mai neexperimentaţi ca noi. Dar nici nu trebuie să ne lăsăm descurajaţi de vorbele celor care ne sunt superiori, ci să ne încredem în instinctele şi principiile noastre. Doar pentru că sunt mai presus de noi nu îi face automat să aibă dreptate.

Şi am lăsat la urmă lucrul care m-a încălzit cel mai tare la inimioară: frumoasa prietenie ce se înfiripă între eroul nostru şi dragon. Fără cuvinte, doar priviri şi gesturi pline de înţeles. Pentru că totul se petrece într-un plan unde vorbele îşi pierd rostul. Cu toţii avem lipsuri, mici handicapuri. Nu neapărat fizice, dar sufleteşti avem cu siguranţă. Însă un prieten găseşte mereu o metodă să te îndrume corect atunci când ţi-ai pierdut simţul direcţiei. E acolo ca să te ridice când cazi şi să te sprijine când şchiopătezi. Simte când ai nevoie de el, învinge orice obstacol şi înfruntă orice pericol ca să te ajute. Te poartă în zbor şi îţi arată lumea într-un fel în care nu ai putea să o vezi de unul singur. Împarte cu tine tot ce are. Şi îţi dă în fiecare zi un motiv în plus pentru a zâmbi.

Toate astea într-o poveste simplă despre un băiat care prinde un dragon şi nu se îndură să îl omoare pentru că se vede pe sine însuşi reflectat în frica din ochii animalului. Ar trebui să luăm exemplu. Jos pălăria pentru Dreamworks.

Flori pentru Algernon


 

Câţi dintre noi n-am vrea să ştim mai multe? Indiferent de motiv, fie pentru note mai bune la şcoală, fie pentru un mai bun randament la serviciu, fie pur şi simplu din dorinţa de cunoaşte mai bine lumea în care trăim. Dar cum ar fi să vrei să fii mai deştept doar pentru ca ceilalți sa te placă? Şi ce-ai fi în stare sa faci pentru asta?

Aceasta este povestea lui Charlie Gordon, un băiat cu o inimă de aur, dar cu o minte mai înceată decât a celorlalţi… căci Charlie este retardat. Respins până şi de propria sa mamă, Charlie lucrează într-o brutărie, unde este bătaia de joc a tuturor. Însă el, naiv şi candid, îi consideră pe toţi prieteni şi îi iubeşte mai mult decât probabil i-ar iubi un om cu mintea întreagă. Pentru că o inimă curată nu are nevoie de creier pentru a iubi.

Profesoara Alice Kinian, de la „Şcoala Beekman pentru Adulţi Retardaţi”, îl recomandă pe Charlie profesorului Nemur și doctorului Strauss pentru o operaţie pe creier în fază experimentală ce l-ar putea ajuta să-şi atingă visul cu mâna: să devină un geniu. Charlie este supus mai multor teste, printre care şi o cursă contra cronometru de soluţionare a unui labirint, în paralel cu un şoarece ce fusese operat la rându-i, Algernon. Nemur şi Strauss decid în final să îl folosească pentru experiment.

Încet-încet, Charlie devine din ce în ce mai deştept, însă nu este precum îşi închipuia că va fi. Îi revin amintiri traumatizante din trecut, în care mama sa îl trata cu brutalitate, îşi dă seama de făţărnicia aşa-zişilor săi prieteni şi descoperă o greşeală în teoria celor doi oameni de ştiinţă, care face ca efectele asupra creierului lui Algernon să dispară. Doctorii vor să-i facă o disecţie, pentru a afla ce a mers prost, dar Charlie, care prinsese drag de animal, îl salvează din laborator. Totuşi, şoarecele moare, iar Charlie îl îngroapă îndurerat într-un parc. Ştiind că în curând şi el va paţi acelaşi lucru, Charlie scrie un studiu în care vorbeşte de efectul „Gordon-Algernon”, explicând în mod ştiinţific eroarea din ipotezele lui Nemur şi conştientizând faptul că inteligenţa sa va dispărea la fel de repede cum a venit.

Singurul lucru frumos care i se întâmplă inteligentului Charlie este faptul că îşi dă seama de dragostea ce i-o poartă profesoarei Kinian, dar o respinge când simte că devine din nou ca înainte. Pe măsură ce greşelile încep să se strecoare în cuvintele lui, Charlie redevine cel de înainte, însă de această dată este conştient că e retardat, că cei pe care îi considera prieteni îl privesc ca pe un nimic, că nu va putea niciodată să răspundă sentimentelor domnişoarei Kinian. Aceasta este drama lui, chinul interior care îl va urmări permanent. Spre deosebire de Charlie de dinainte de operaţie, cel de la final nu mai trăieşte învelit de un strat protector de ignoranţă, îşi conştientizează în mod tragic situaţia şi faptul că nu poate face nimic pentru a o schimba.

Mesajul cărţii „Flori pentru Algernon”, în ciuda faptului că tratează o temă delicată, se adresează tuturor. Charlie este unul dintre personajele care te fac să vezi lumea altfel, să înţelegi mai mult din ea. Existenţa unui Charlie prost şi a unui Charlie genial surprinde indirect dualitatea umană, căci fiecare dintre noi este locuit, probabil, de un prost şi de un geniu. Astfel „efectul Gordon-Algernon“ despre care scrie inteligentul Charlie ne priveşte, într-un fel, pe toţi. Totuşi, marile adevăruri ale cărţii le spune, în felul lui candid, Charlie cel prost. Cum ar fi că e bine să ai prieteni. Şi că e uşor să ai prieteni dacă laşi lumea să râdă de tine. Mai învăţăm că lumea de afară este o mare dezamăgire, că făţărnicia şi ipocrizia sunt la tot pasul şi că unii oameni sunt în stare să calce totul în picioare pentru a-şi atinge scopurile. Doctorul Nemur nu vrea să accepte faptul că a greşit, îl tratează pe Charlie ca pe un simplu cobai şi ajunge să îl urască pentru faptul că a ajuns mai inteligent decât el.

Totuşi, chiar în momentul în care te aştepţi mai puţin, se întâmplă un miracol, întruchipat de cineva cu sentimente nobile, care te tratează exact ca ceea ce eşti: un om, cu defecte şi calităţi, dar mai ales, cu o inimă capabilă să iubească. Astfel, în contrast cu celelalte personaje, apare domnişoara Kinian, un model de răbdare, toleranţă şi iubire. Dar strălucirea ei nu este capabilă să lumineze întunericul în care Charlie se vede aruncat din nou, iar acest fapt clădeşte un zid indestructibil între cei doi. Un alt lucru pe care îl punctează cartea este că nici inteligenţa nu aduce doar beneficii. Diferenţa dintre cei doi Charlie este faptul că unul dintre ei gândeşte cu inima, în lipsa unei minţi strălucite, în schimb celălalt se lasă copleşit de gândire şi uită să simtă cu adevărat, sentimentele fiindu-i trezite doar de domnişoara Kinian şi de moartea singurului prieten adevărat pe care l-a avut: Algernon. Poate uneori este mai bine să facem ca primul Charlie, să ne lăsăm conduşi de inimă şi nu de raţiune, pentru că până şi o teorie ştiinţifică perfectă are o greşeală, ori o excepţie, în schimb sentimentele frumoase sunt undeva dincolo de perfecţiune, unde nu există noţiunea de „eroare”.

Cartea: Flori pentru Algernon | Flowers for Algernon
Ecranizări: Charly (1968) | Flowers for Algernon (2000) | Des fleurs pour Algernon (2006)

Citate

(notă: cartea este constituită din mai multe „Rapoarte de progres” pe care Charlie a fost pus să le scrie de la începutul şi până la sfârşitul experimentului, deci erorile de gramatică sunt ale primului Charlie, cel cu o minte mai puţin ascuţită, dar întotdeauna gata să înveţe ceva nou):

„[…]a nice young man was in the room and he had some white cards with ink spilled all over them. He sed Charlie what do you see on this card[…]I told him I saw a inkblot. […]. I dint see nuthing in the ink but he said there was picturs there other pepul saw some picturs. I coudnt see any picturs. I reely tryed to see[…]. I told him it was a very nice inkblot with littel points al around the eges. He looked very sad so that wasnt it.”

„Later I had more crazy tests today. The nice lady who gave it me told me the name and I asked her how do you spellit so I can rite it in my progris riport. ThEMATIC APPERCEPTION TEST. I dont know the fist 2 words but I know what test means. You got to pass it or you get bad marks. This test lookd easy becaus I coud see the picturs. Only this time she dint want me to tell her the picturs. […] She said make up storys about the pepul in the picturs. I told her how can you tell storys about pepul you never met. I said why shud I make up lies. I never tell lies any more becaus I always get caut.”

„He had a present for me only it wasnt a present but just for lend. I thot it was a little television but it wasnt. He said I got to turn it on when I go to sleep.[…]Dr Strauss says its ok. He says my brains are lerning when I sleep.[…]I think its all crazy. If you can get smart when your sleeping why do people go to school. That thing I dont think will work. I use to watch the late show and the latelate show on TV all the time and it never made me smart. Maybe you have to sleep while you watch it.”

„I beat Algemon! I dint even know I beat him until Burt the tester told me. Then the second time I lost because I got so exited I fell off the chair before I finished. But after that I beat him 8 more times. I must be getting smart to beat a smart mouse like Algemon. But I dont feel smarter.[…]He {Burt} told me Algemon is so smart that every day he has to solve a test to get his food. Its a thing like a lock on a door that changes every time Algemon goes in to eat so he has to 1cm something new to get his food. That made me sad because if he coudnt lern he woud be hungry. I dont think its right to make you pass a test to eat. How woud Dr Nemur like it to have to pass a test every time he wants to eat. I think Ill be fends with Algernon.”

„P.S. please tell Dr Nemur not to be such a grouch when pepul laff at him and he woud have more frends. Its easy to make frends if you let pepul lafi at you. fin going to have lots of frends where I go.
P.P.S. Please if you get a chanse put some flowrs on Algernons grave in thebakyard…”

Şoriceii mei


Sunt un şoarece din multe motive. Pentru ca sunt mică, iute de picior şi uşor enervantă, dar şi datorită mai multor alţi şoricei care m-au influenţat într-un fel sau altul. De aceea, poate e momentul să fac un mic top al micilor rozătoare pe care le iubesc.

1. Yuki Souma („Fruits Basket”)


E şoricelul meu numărul 1, personajul în care m-am regăsit complet, în fiecare lacrimă, în fiecare zâmbet, în fiecare moment de spaimă, în fiecare strop de curaj. De la el mi-am ales numele de „nezumi”, el mi-a arătat şoricelul dinăuntrul meu şi m-a învăţat că nu e ruşinos ca uneori să te simţi mic, fragil şi lipsit de apărare. E în ordine să îţi fie teamă, dar nu poţi rămâne mereu blocat în spatele fricii. Odată ce o depăşeşti, îţi dai seama că, deşi eşti un mic şoricel pierdut în sine însuşi, poţi fi oricât de mare vrea inima ta să fii.

2. Roscuro („The Tale of Despereaux”)

Poate, fiind şobolan, nu îşi găseşte locul în acest top, printre atâţia şoricei, dar eu îl consider de-un neam cu mine şi, prin urmare, cu toţi ceilalţi de aici. „What would you do if your own name was a bad word? If John, or Beth, or Bill was an insult? Well, that’s how Roscuro came to feel about who he was. When your heart breaks, it can grow back crooked. It grows back twisted and gnarled and hard. Even as he changed, Roscuro still had longing. But now he just longed for someone whose heart was as hardened as his was.” Nici nu ştiu cum să explic cât de mult m-am regăsit în această frază. Sintetizează în cuvinte aşa frumoase toate momentele urâte când am greşit, când am rănit pe alţii, când am căzut în întuneric şi am crezut că nu mă voi ridica. Dar există lumină, mereu există lumină, iar de cele mai multe ori nu o putem găsi pentru că o căutăm în afară, când ea se află chiar în noi. „Okay, remember when we said that grief was the strongest thing a person can feel? Well it isn’t, it’s forgiveness; because one single act of forgiveness can change everything”. E greu de văzut ceva frumos atunci când se află în noi, mult mai greu decât ar fi să îl recunoaştem în alte persoane. Aşa că uneori nu trebuie doar să îi iertăm pe ceilalţi, trebuie să ne iertăm şi pe noi înşine, pentru a ne da şansa de a găsi acea lumină. Asta am învăţat de la Roscuro, că prin greşeli putem ajunge să ne descoperim pe noi înşine şi să învăţăm să fim mai buni, şi de aceea îl aşez laolaltă cu Yuki în inima mea.

3. Reepicheep/Pişpirici („The Chronicles of Narnia”)

Mereu cu săbiuţa gata de duel, pregătit să apere în orice moment onoarea regelui şi a neamului şoricesc, Pişpirici este personajul meu preferat din cronicile narniene. Îl apreciez pentru loialitatea fată de rege şi pentru respectul şi devotamentul bine-meritate pe care ceilalţi şoareci i le poartă. E cavalerul meu preferat, my knight in shining armour, my hero.

4. Algernon („Flowers for Algernon” – Daniel Keyes)

Probabil e singurul din această listă a cărui poveste mi-a adus lacrimi pe obraji. Dacă ar fi să aleg cea mai frumoasă carte sau cel mai frumos film, aş spune „Flori pentru Algernon” fără să mă gândesc de două ori. A însemnat enorm pentru mine, e o poveste care demonstrează că frumuseţea sufletului străluceşte mai puternic decât agerimea minţii şi că te poţi lega inseparabil de orice vietate, oricât de mică ar fi.

5. Despereaux („The Tale of Despereaux”)

„For truth, honour and chivarly!” Nu la fel de iubitor al duelului precum Reepicheep, dar un nobil şi neînfricat gentilom, care luptă pentru o prinţesă captivă într-un castel. Imposibil să nu îl recunoşti, urechile lui imense sunt greu de trecut cu vederea. Când mi-e frică, când îmi vine să mă ascund de tot ce mă înspăimântă, mă gândesc la hotărârea lui de neclintit de a duce la capăt orice „quest”, la uşurinţa cu care îşi înfrânge temerile şi îmi spun că suntem de-o specie şi că şoricelul din mine trebuie să facă la fel.

6. Jerry („Tom&Jerry”)

Am fost binecuvântată cu o copilărie computer-free, colorată de cele mai frumoase desene clasice, iar cea mai mare bucurie pentru mine era să aud genericul de la „Tom şi Jerry” răsunând din sufragerie. De când mă ştiu, l-am simpatizat mai mult pe Jerry (pe care îl alintam Jerrică), pentru că de fiecare dată era chinuit de Tom în toate felurile şi totuşi rămânea cel cu inima curată şi blândă. Rămâne şi azi eroul copilului din mine, animăluţul sinonim cu zâmbetul meu de acum mai bine de un deceniu.

7. Fievel Mousekewitz („An American Tail”, „An American Tail: Fievel goes West”)

E de ajuns să îl văd preţ de o secundă pentru a mă înveseli. Cu haine prea mari pentru un şoricel aşa micuţ şi o pălărie care îi atârnă mai să-i cadă, Fievel e mereu o apariţie dulce şi fermecătoare. Deşi puţin cam naiv şi încăpăţânat, e imposibil să nu îl îndrăgeşti.

8. Remy („Ratatouille”)

Am făcut cunoştinţă cu el în ziua când am împlinit 18 ani şi probabil din acest motiv Remy este pentru mine un simbol de graniţă între eu-copilul şi eu-adultul. Îl iubesc pentru drăgălăşenia lui şi pentru curajul de a lupta cu lăbuţele sale mici pentru a-şi împlini visul de a deveni un maestru bucătar.

9. Stuart Little („Stuart Little”)

Nicăieri nu e ca acasă, niciunde nu mai frumos decât alături de familie. Doar cei dragi îţi pot umple golul din suflet. Şi oriunde ai fi, mereu poţi găsi drumul înapoi spre ei. Acum că mă aflu la mulţi kilometri depărtare de părinţi, mă gândesc tot mai mult la Stuart şi la importanţa familiei. E atâta bunătate şi iubire în animăluţul acesta, încât îmi e imposibil să nu simt că inima mea de om mare bate la unison cu cea şoricească a lui de fiecare dată când revăd secvenţe din filme.

10. Roddy („Flushed Away”)

Trecând peste faptul ca e jucat de Hugh Jackman, actor care îmi place tare mult, Roddy e un şoricel aparte, uşor cam naiv şi o mai dă cu bâta-n baltă de multe ori, dar e mereu plin de voie bună şi cu zâmbetul pe buze. Când mă gândesc la el, îmi vine să fredonez „Ice cold Rita” şi „Dancing with myself” şi uit de orice supărare care mă apasă.