Nijikon 2010


Ah, în sfârşit am şi eu câteva clipe libere ca să scriu ceva mai elaborat despre ce a însemnat Nijikon 2010 pentru mine. A fost prima dată când am mers, aşa că mă declar foarte mulţumită de ce am găsit. Am mai auzit persoane plângându-se de una sau de alta, but I really can’t fiind anything disagreeable, I loved it too much XD. Am mers doar la concursul de cosplay din prima zi şi la cel de AMV and yeah, poate ca jurizarea mi-a fost şi nu prea pe plac, dar nu am pretenţia să îmi consider opiniile personale la loc de standard, aşa că trecem peste asta.

Pozele pe care le-am făcut sunt aici. Am rămas surprinsă când am ajuns acasă şi am văzut ca făcusem peste 100 de poze, parca tot mi se păreau puţine şi aş mai fi vrut.

Oameni mulţi şi drăguţi, atât cei de la standuri, cât şi vizitatorii. Rar am avut ocazia să merg în locuri în care toţi să fie aşa deschişi şi prietenoşi. Niciodată n-am mai văzut atâta merchandise la un loc, I was like „Aaargh, I want them all!!!”. Nu am calculat cat am cheltuit, dar, judecând după restul care mi-a rămas, ies cam 200 ron (puţin peste cat anticipasem, but eh… it was worth it; I’ll just starve for a week and everything will be all right :P ). Ca tot veni vorba de asta, mâncarea japoneza a fost foarte bună, loved the sushi, iar cele care se ocupau de stand au fost tare de treabă. Pe ultima sută de metri m-am jucat puţin cu un papercraft, dar n-a ieşit aşa bine pentru ca, pe lângă lipsa de experienţă, mă şi grăbeam. Am întâlnit foarte mulţi oameni drăguşi şi mi-a făcut mare plăcere să îi cunosc. A fost frumos şi, totodată, puţin ciudat să mă simt ca printre prieteni vechi când era prima dată când îi vedeam, but I loved the feeling.

And here’s what I’ve got:

Onigiri-san şi Celty s-au împrietenit în cele 7 ore cu trenul în care au împărţit aceeaşi sacoşă şi acum stau fericiţi lângă calendarul de anul trecut

Scumpa de Mokona îi tine companie telefonului meu

Insignele lui Yume_no_Hime :love:

Stickers, semne de carte, carticica cu Manga Made in RO
IMG_6145 IMG_6146

Sacoşica cu Lupin III

And behold, a wall full of amazing posters. Cand l-am văzut pe cel cu Legend of Zelda era să fac atac de cord de fericire (my Link fan heart was overjoyed). Iar cel cu Yuki si Maki l-am pus strategic lângă pernă, să îmi fie cel mai aproape. Dar, evident, cel mai frumos e posterul Alexielei din mijloc, I was like *drool drool* when I first saw it.

Well, that’s about it. M-am simţit foarte bine. Sper să mai repet experienţa şi cu altă ocazie.

PS: Anime-Mania a avut cel mai drăguţ stand. Că aşa zic eu :P .

DigiPhoto 2010 – Pic your world!


Anul acesta Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni organizează cea de-a VI-a ediție a concursului online de fotografie digitală DigiPhoto, reușind astfel să ducem tradiția mai departe.

Dacă te întrebi ce s-a întâmplat anul trecut, îți pot da câteva cifre pentru a îți face o idee: am avut peste 2000 de participanţi cu peste 1400 de poze rămase în compeţie, peste 9000 de vizitatori unici (din statisticile serverului) peste 450.000 de pagini accesate pe site, iar anul acesta speram ca numărul să crească.

Tu cum vezi lumea?

De-a lungul vieții socializezi cu diferite persoane, cu unele închegi relații de prietenie, cu alții stabilești relații profesionale, dar primele legături care le ai sunt cele de familie: cu mama, cu tatăl, cu bunicii…Pe măsură ce crești, descoperi iubirea. Dar nu numai atât! Zi de zi observăm lumea ce ne înconjoară, natura, animalele…și observăm tot felul de legături. Te invităm să lași imaginația să exploreze noi moduri de a ilustra cele 4 teme propuse pentru anul acesta pentru a afla cum vezi tu lumea.

Pic your world!

Te îndemnăm să îți alegi tu lumea prin fotografie și de aceea am propus temele astfel încât să îți lase frâu liber creativității: Curaj, Conexiuni, Paralelism și simetrie, iar ca o noutate în acest an, nelipsita secțiune de Manipulare digitală de fotografie, va avea o temă proprie și anume Șah mat, unde am vrea să te vedem cum surprinzi diverse situații limită în care suntem puși constant atât noi oamenii, cât și restul viețuitoarelor. Abia așteptăm să vedem viziunea ta asupra lumii ce ne înconjoară și sperăm ca temele să te inspire să creeze opere demne de locul I care să îi impresioneze pe membrii juriului: domnii Ozolin Dușa, Radu Aneculaesi de la Proimage și Adrian Cuba de FocusMariaj. Așa că ai o nouă misiune: să fotografiezi, să uploadezi începând de pe 26 aprilie până pe 16 mai și să câștigi. Tot ce ai nevoie este o conexiune la internet, pentru a-ti face cont pe www.digiphoto.asii.ro. Pregătește-ți aparatul de fotografiat și fii cu ochii pe DigiPhoto: fie pe site, pe blog, pe contul de twitter sau pe cel de facebook.

Gol


Un răsărit peste oraşul îngheţat…

Soarele jucându-se cu zăpada…


Copoul troienit…



Porumbeii frumoşi din parc…


O să îmi fie dor de toate astea. Şi de multe alte lucruri pe care nu le pot surprinde în poze.
E greu, simt că m-am rupt în două şi când sunt în Iaşi mi-e dor de acasă, iar când sunt acasă îmi e dor de Iaşi. Mi-a intrat sub piele până la sânge şi acum îmi curge prin vene. Şi nu doar oraşul, străzile, locurile, ci şi oamenii de aici, cei de care m-am apropiat şi pe care i-am primit în suflet. Mi-e dor de acasă, dar mi-e greu să plec. Parcă mi-au înţepenit picioarele. Da, ştiu că mă voi întoarce, dar nu va fi la fel. Iar nu voi avea timp decât să mă mişc de la cămin la facultate şi înapoi. Nu voi fi liberă să alerg pe unde vreau şi să stau cât vreau. Poate de aceea am mai vrut câteva zile în plus. Am vrut să îi spun Iaşiului cât de mult îl iubesc…

Cred că nostalgia de sărbători e mai acută anul acesta. Mă simt firavă, mă simt zdrobită, mă simt ca o fraieră. Plâng după lucruri pe care nici nu cred că am să le pot păstra. Nici nu o să îmi dau seama când o să treacă timpul şi va veni clipa să îmi iau rămas bun. Şi nu pot să concep ideea de despărţire, încerc să mă mint că mai e timp, că nu doar eu mă ţin strâns de cineva, ci şi că acel cineva se ţine strâns de mine.

Dar adevărul e că pentru Univers nu sunt decât un balon de săpun. Dacă mă sparg, nu va plânge după mine, ci îşi va urma cursul nepăsător. Şi mereu va fi un alt balon să mă înlocuiască. Deci, de ce m-am legat ca o fraieră de lucruri şi locuri pe care nu o să le am oricum? De ce cad mereu în vâltoarea unor sentimente pe care nu le pot controla? De ce mă copleşeşte totul atât de mult încât lacrimile-mi stau să ţâşnească? Ar trebui să înţeleg odată că e mult prea arogant din partea mea să sper că am să îmi găsesc locul aici. Pentru că tot ce e aici aparţine altcuiva, pentru că a fost cineva înaintea mea care a pătruns mult mai adânc decât voi putea eu vreodată şi a lăsat urme de neşters. Iar eu sunt doar o călătoare, mereu se va găsi un tren care să mă ia şi să mă ducă departe. Şi, spre deosebire de persoanele care într-adevăr contează, eu nu voi lăsa un gol în urmă…

Primii fulgi


 
 

Îmi place zăpadă pentru că e ca o binecuvântare a cerului.
Chiar dacă dureză puţin şi apoi se topeşte.
Pentru că în viaţă nu realizăm importanţa unui lucru decât după ce piere.
Şi pentru că bucuriile care se sting rapid ne lasă cele mai adânci urme în suflet.
E prima zăpadă pe care o văd în Iaşi. Aşa puţină şi efemeră cum a fost. Îmi voi aminti întotdeauna această dimineaţă.

Pădure nebună


   
   

O vară întreagă m-a ţinut pădurea cu faţa în iarba şi gândul aiurea.
Iar acum în toamnă, la plecare, se tânguie că ma rup din inima ei şi o doare.
Pădure, pădure nebună, în fiecare noapte cu lună,
Voi rătăci fără ţintă agale, ca o frunză mânată de vânt pe potecile tale.
În fiecare noapte de iarnă umbra mea albă va veni să se-aştearnă
Ca o ursoaică cu puii ucisi, la umbra stejarilor pradati de frunzis.
Pădure, pădure nebună, în fiecare noapte cu lună,
Voi rătăci fără ţintă agale, ca o frunză mânată de vânt pe potecile tale.
În fiecare dimineaţă, uneori ca o umbră, alteori ca o ceaţă,
Ca o negură sau ca o brumă, voi veni, voi veni, nu te mai tângui, pădure nebună.
Pădure, pădure nebună, în fiecare noapte cu lună,
Voi rătăci fără ţintă agale, ca o frunză mânată de vânt pe potecile tale.

Păşind pe nori



Did you think that your feet had been bound by what gravity brings to the ground?
Did you feel you were tricked by the future you picked?
Well, come on down.
All these rules don’t apply when you’re high in the sky.
So come on down, come on down
We’re coming down to the ground, there’s no better place to go
We’ve got snow upon the mountains, we’ve got rivers down below.
We’re coming down to the ground, to hear the birds sing in the trees.
And the land will be looked after, we send the seeds out in the breeze.
Did you think you’d escaped from routine by changing the script and the scene?
Despite all you made of it, you’re always afraid of the change.
You’ve got a lot on your chest; well, you can come as my guest.
So come on down, come on down.
We’re coming down to the ground, there’s no better place to go
We’ve got snow upon the mountains, we’ve got rivers down below.
We’re coming down to the ground, to hear the birds sing in the trees.
And the land will be looked after, we send the seeds out in the breeze.
Like the fish in the ocean, we felt at home in the sea.
We learned to live off the good land, we learned to climb up a tree, then we got up on two legs.
But we wanted to fly when we messed up our homeland and set sail for the sky.
We’re coming down to the ground, there’s no better place to go.
We’ve got snow upon the mountains, we’ve got rivers down below.
We’re coming down to the ground, to hear the birds sing in the trees.
And the land will be looked after, we send the seeds out in the breeze.
We’re coming down, comin’ down to earth like babies at birth.
Comin’ down to earth…
Redefine your priorities, these are extraordinary qualities.
We’re coming down to the ground, there’s no better place to go
We’ve got snow upon the mountains, we’ve got rivers down below.
We’re coming down to the ground, to hear the birds sing in the trees.
And the land will be looked after, we send the seeds out in the breeze.

Peter Gabriel – Down to earth

Printre sticlă şi beton, o minune


 
Cu toţii îl ştim, e acelaşi drum de dimineaţă pe care îl parcurgem conştiincios zi de zi. Ai crede că, după patru ani, nu ar mai avea nimic nou de oferit. Acelaşi autobuz minuscul, ticsit de moşi şi babe care la şase dimineaţa nu au altă ocupație decât să se ducă la piaţă, aceleaşi cotituri, aceleaşi semafoare, aceleaşi zece staţii pe care le numeri în gând, sperând să mai coboare lumea şi să poţi măcar respira, acelaşi şofer care, probabil crezând că transportă saci de cartofi, pune nişte frâne care mai ce te trântesc, aceiaşi pasageri ce te privesc de parcă blestemă până şi faptul că te-ai urcat în autobuz, aruncând priviri urâte ghiozdanului îngrozitor de greu care ţie îţi rupe mâna, iar pe ei îi incomodează… Şi totuşi, iată… Nu am mai văzut niciodată aşa un răsărit prin geamurile murdare ale autobuzului şi niciodată curtea şcolii nu mi s-a părut atât de frumoasă şi de magică. Poate pentru că lucrurile devin cu adevărat frumoase doar atunci când sunt pe punctul de a se sfârşi…