Nouă licurici


Ne apropiem cu pași micuți, dar siguri, de un deceniu de la momentul când viețile ni s-au atins pentru prima dată. Sunt mai mult decât convinsă că deja inimile noastre nu mai au nevoie de cuvinte pentru a comunica și, orice lucru ar mai fi de zis, ele îl știu chiar și dacă vorbele nu capătă sunet sau formă scrisă. Deci cu ce aș mai putea umple un, ce-i drept, mic și modest articol care să marcheze acești 9 ani de când viața mea e mai frumoasă și mai plină de sens grație faptului că drumurile ni s-au împletit?

Tot repetându-mi această întrebare, am încercat să-mi las mintea să alerge după inspirație în timp ce ochii mi se desfătau privind la tot felul de imagini drăguțe cu doi dintre preferații noștri. Am întârziat ceva mai mult, totuși, când am dat de cea de mai jos. E simplă, dar văd atât de multe în ea și în noi încât mi se pare extrem de potrivită pentru o ocazie așa specială.

CODE.GEASS-.Hangyaku.no.Lelouch.full.472553

Fiindcă, chiar și prin bezna distanței, văd licuricii și le simt tremurul, în încăpățânarea lor poate copilărească de a risipi întunericul. Dacă mă apropii, în lumina lor micuță, dar hotărâtă, îți deslușesc chipul, zâmbetul, ochii și îți simt căldura. Putem fi departe, fizic, dar nimic nu ne-ar putea face să fim cu adevărat departe. Nu în acel sens complet, greu și covârșitor al cuvântului.

Îmi pare rău că, atunci când am avut ocazia să fim aproape, nu am făcut-o mai des. Am învățat multe de atunci și îmi recunosc greșelile și neajunsurile. Acum înțeleg ce este cu adevărat important și ce nu. Nu-mi mai amintesc niciun strop din tema la matematică care m-a făcut să mă gândesc prea mult la mine și prea puțin la tine înainte de acel Nijikon la care nu am fost și pe care, până acum, l-am considerat șansa ratată de a merge vreodată împreună la un astfel de eveniment. Însă îmi amintesc mult prea bine reacțiile prostești și cuvintele grele. Din când în când, tot vin să mă bântuie și să îmi fure câteva lacrimi. Nu cred că mi-am cerut vreodată iertare în măsura în care ar fi trebuit.

Dar iată că, totuși, licuricii mă iartă și îmi călăuzesc drumul către o a doua șansă. Nu ai idee câtă bucurie îmi provoacă perspectiva acestui noiembrie. O să fie un 26 august mutat în prag de iarnă, un cadou timpuriu pentru cei 26 de ani ce îi voi împlini la scurt timp după convenție. Nu știu cât de mult îl merit, dar nu am de gând să stric momentul stând cu capul plecat. Am crescut prea mult ca să mai fiu pasivă. Așa că voi avea cel mai activ rol posibil în rescrierea acelei pagini mâzgălite de temeri prea prostești și nesiguranță. Voi avea grijă să fie cel mai frumos Nijikon și voi îneca trecutul nu tocmai plăcut în cele mai frumoase, colorate și vibrante amintiri.

Până atunci, îmi întind cu drag brațele până la tine și te cuprind într-un cald chițăit de „La mulți ani!” ^_^ (Și îți mai ofer, ca bonus, încă una din imaginile delicioase peste care am dat în timp ce îmi fugăream inspirația.)

CODE.GEASS-.Hangyaku.no.Lelouch.full.232716

Opt grăsun și simpatic


În materie de drăgălășenie, „8” mi se pare cifra fruntașă. E ca o înghețată cu două cupe. Sau ca un om de zăpadă. Sau ca un infinit răsucit, dar nu acel infinit dădător de bătăi de cap de la matematică. E unul special, rotunjor și încărcat de trăiri pe care doar noi le putem descifra și înțelege în profunzime. Fiindcă toate clipele de atunci și până acum au fost, în sine, mici trageri cu ochiul către nemărginitul țesut prin împletirea a două suflete care nici nu îndrăzneau să ghicească ce avea să urmeze.

Am crescut și nu mai suntem, în multe privințe, copilele de atunci. Dar, în fiecare an, când se apropie această dată, parcă ceva în mine întinerește subit și mă găsesc pe nesimțite în acel moment de mult trecut în care, puțin temătoare, am interacționat pentru prima dată. Și cred ca suntem norocoase că avem o astfel de aniversare, ca putem pune degetul pe acea clipă și să spunem: „Atunci a început totul”. Astfel, putem să ne întoarcem oricând acolo, să deșirăm timpul și să regăsim inocența, copilăria și pasiunile care ne-au adus împreună.

La mulți ani, pisoiul meu iubit! :3

codegeass0822LG-1

Șapte ani mititei


După atâta timp, mă întreb ce ar mai fi nou de zis. Mă gândesc intens ce am mai avea să ne spunem şi constat cu un zâmbet de satisfacţie că, cel mai probabil, cel puţin până unde poate cuprinde mintea mea, nu există nimic despre care să nu fi vorbit. Nu sunt surâsuri, lacrimi, îmbrăţişări, despărţiri, vise, dezamăgiri pe care să nu le fi împărtăşit una cu cealaltă. Ne-am contopit de mult, poate chiar fără să realizăm. Asta este, darling, you’re stuck with me :3

Totuşi, această lipsă de noi bolboroseli de aniversare nu mă împiedică nicicum să reiterez prin cele deja cunoscute. Când o legătură este atât de strânsă nu există limită superioară a „te iubesc”-urilor, a cuvintelor care nu fac decât să transpună în umile sunete ceea ce noi deja ştim că există. Dar ne place să o mai auzim din când în când, nu-i aşa? ;)

Am fost copii împreună, am trăit  adolescenţa împreună şi iată că ne îndreptăm cu paşi timizi spre lumea adulţilor, tot împreună. Dar ştiu eu sigur că o parte din noi va rămâne pururi la 16 ani, 8 luni şi 25 de zile, respectiv 16 ani, 2 luni şi 20 de zile, cât aveam atunci când ne-am cunoscut. Acea clipă măruntă, căreia nu i-am dat mare importanţă pe moment, va rămâne pe veci marcată în cursul nemilos al timpului, ca un far ce luminează de departe şi ne reaminteşte tot timpul de unde am plecat şi, totodată, unde trebuie să ne întoarcem mereu. Nu ne vom pierde niciodată cât timp sclipirea sa va străbate negura şi ne va atinge inimile.

Sunt convinsă că şi tu o vezi la fel de clar ca şi mine. La mulţi ani, pisicuţă dragă! :*

Un şase şugubăţ


Nu semăn eu cu Nunnally, dar e cute =^.^=

Ca în fiecare an, ultimele zile ale lui august aduc, pe lângă toropeala de sfârşit de vară, o mică bucurie spre care mă întorc mereu cu aceeaşi emoţie şi entuziasm. Îţi vine să crezi ce micuţe eram? Îţi vine să crezi cât am reuşit să creştem, cât de departe am ajuns? Mie nu prea. Parcă sunt în vârf de munte, privesc spre poalele sale şi înălţimea prea mare mă face să ameţesc.

Dar ameţeala asta nu e neapărat un lucru rău. Nu mă sperie ce era acolo jos, nu mă sperie ce e aici sus, dar parcă mi se pare ireal drumul dintre aceste două puncte. Cotiturile, înfundăturile, rătăcirile, dar şi regăsirile, luminişurile, adierile proaspete şi parfumate. Şi sunt toate ale noastre, închise într-o cutiuţă pe care, începând de azi, scrie cifra „6”. Rotundă, hazlie şi grăsuţă, este astăzi cifra noastră.

La mulţi ani, pisicuţa mea pufoasă!

For the tears, for the joy, for not asking me why
We can hold our hands up and reach for the sky.

5 anişori cu tine


No, this is not the time or the place for a broken hearted,
‘Cause this is the end of the rainbow, where no one can be too sad.

Mă aflu din nou în faţa acestei blestemate foi albe şi parcă iar nu mai ştiu ce sunt cuvintele. Ce aş putea să îţi spun şi să nu mai fi menţionat sau dat de înţeles până acum? Ce aş putea concepe care să nu fie răsuflat şi lipsit de inspiraţie? Cred ca este îndeajuns de clar şi evident că îmi eşti cea mai bună prietenă, că te iubesc cum n-am iubit nimic altceva pe lumea asta şi că îmi tresaltă inima de bucurie de fiecare dată când îmi vibrează telefonul şi eşti, când te văd că eşti online, când primesc un mail de la tine sau când te văd.

Încă mai am delfinii de la tine. Stau frumos în bibliotecă şi îi zăresc în fiecare zi. La fel şi cărticica decorativă cu acel citat mai mult decât sugestiv: „Prietenii sunt îngerii care ne ajută să plutim mai departe atunci când aripile noastre par să fi uitat zborul.” Iar de şoricel nici nu mai zic, îl iau cu mine peste tot. E la fel de vioi şi de frumuşel ca atunci când mi l-ai dat, năsucul îi este bine prins şi a făcut băiţă de curând, deci este curăţel şi fericit.

I take a part of you with me now and you won’t get it back.
And a part of me will stay here, you can keep it forever, dear.

Mai ştii ce mi-ai spus acum doi ani? Eu n-am uitat în niciuna din aceste 730 de zile. Ştiu, ştiu că acum nu mai este posibil, aşa cum multe din lucrurile pe care mi le doream şi pe care le visam nu se mai pot întâmpla. Poate asta îmi este pedeapsa pentru tot răul pe care ţi l-am făcut, pentru momentele când ne-am certat şi te-am rănit. Însă nu aş vrea să renunţ la ele, să le declar pierdute pe vecie. Iartă-mă, dar am să le păstrez într-o cutiuţă, undeva. Nu ştii niciodată ce întorsături va lua viaţa, aş vrea să păstrez un dram de speranţă că într-o zi o voi redeschide şi le voi face să se împlinească.

Nu ştiu de ce, dar cinci mi se pare un număr tare frumos şi armonios, poate pentru că sunt eu mai învechită şi îl consider un număr rotund, pentru că ador să port ceas clasic şi tot timpul mă raportez la punctele ce măsoară câte cinci minute, niciodată la ora exactă. Aşa că la mulţi ani pentru aceşti cinci anişori minunaţi pe care i-am trăit alături de tine! Şoricelul te iubeşte mult şi este în fiecare zi cu sufleţelul lui mic şi insignifiant alături de tine.

Iar asta te aşteaptă data viitoare când ne vom vedea,
pentru că ştiu cât îţi place roşul.
IMG_8486-1

That which words cannot contain


You hold my hand when I tremble with fear. You bring me light when I burst out in tears. And now I want to thank you, dear, for all the things you’ve done. I can’t deny you showed me the right way…

And there are moments when even a master of words is speechless, when the blank sheet of paper scares him and confuses him. It is hard to write down things that words cannot contain. Because words, they’re feeble and can only describe that many flavours of the heart. How do I write an embrace? Or a kiss? Or a goodbye? I can describe what these gestures make me feel, but would that really be enough? They are only complete when you mix your feelings with the emotions of the person you share them with.

For the light, for the love, for the truth in your eyes, I am grateful to have such a friend by my side. For the tears, for the joy, for not asking me why, we can hold our hands up and reach for the sky…

How do I write you? You are… you. These are the only three letters that occur to me. They are small and, to others, insignificant. But, if they knew what I see beyond that simple word… If only I could make everyone see…

So, I will not write about “you”. I am not a master of that word. I have yet to discover it completely. Instead, I’ll write about “potty”. This one I know better. And it comes in as many flavours as you do.

You kept your faith when my words were untrue, you made me laugh when I was feeling blue. Always giving, never asking for more than a smile upon my face… Together we will conquer the whole world!

If you look it up, you first get this: “silly or slightly mad”. It may sound awful, but I see you in this definition. “Silly” is for your naiveté, your ability to love everything, the way you put heart into everything you do. Yes, it may look silly to others. But it is a very beautiful kind of silly. “Slightly mad” reminds me of how sweet you are when something upsets you. Especially if it is about Ciel or another sweetheart of yours. Or about cats. And then, there is another way to use this word. “Be potty about something/somebody” = to like something/somebody very much. So I’ll just say this: I am really, truly, completely and helplessly potty about you.

Don’t have to worry, we’ll stay together all of our days. You can trust in my words, you can rely on me. And when dark clouds obscure the sky I’ll be at your side until the weight on your shoulders fades away…

You can also look at “potty” through the coloured lenses of the word “eccentric”. And it suits you, because you are like no other. Your smile, your dimples, your dreams, your wishes, your tears, your anger, your whole heart… They are unique and unconventional and they only make you more loveable. But then again, there is a British interpretation which says, “paltry; trifling; petty”. I have seen you beat yourself up over this. But please keep in mind that big things come in small packages. And true beauty and grandeur often hide behind petty appearances. It is your heart that makes you beautiful and magnificent. Never forget that.

So, I guess what I was trying to say with all this blabbing is that I love you, my sweet and dear and potty kitten. Happy fourth anniversary! =^.^=

Present :D Don’t open ‘till you’ve read everything!

Două perechi de mustăcioare


Destin, coincidenţă, noroc… Unii poate ar folosi aceste cuvinte pentru a o desemna. Dar eu le consider reci, superficiale şi jignitoare la adresa a ceea ce eu văd ca pe un dar de la Dumnezeu: prietenia. Cum altfel s-ar fi putut întâmpla ca, într-o seară de 26 august 2006, două suflete despărţite de sute de kilometri să se întâlnească într-o fereastră de messenger şi să îşi rostească reciproc un timid „Bună” din care s-a născut un lanţ de mătase ce ne-a unit inimile cu dulceaţă? Şi nu cred că exagerez când spun că pentru mine eşti un miracol, că îmi tresaltă inima de bucurie când te văd online şi că mă simt copleşită de o căldură pufoasă de fiecare dată când reuşesc să te strâng în braţe.

Eşti mica mea cutie muzicală în care îmi ascund secretele şi îmi regăsesc speranţa şi încrederea. Eşti aidoma unui răsărit multicolor care mă îndeamnă să trăiesc clipa şi să fac ca fiecare zi să fie cea mai frumoasă din viaţa mea. Eşti pisicuţa care îmi şterge lacrimile cu perniţele moi, cea care, atunci când sunt tristă, îmi readuce zâmbetul gâdilându-mă cu mustăţile-i subţiri şi care, atunci când greşesc, mă atenţionează cu un mieunat prietenos. Eşti cea care mereu îşi pleacă urechile ca să audă glasul stins al unui şoricel fricos şi niciodată nu voi şti cum să îţi mulţumesc îndeajuns pentru asta.

În mod inevitabil, au fost momente când nu ne-am înţeles, când inimile şi gândurile noastre s-au îndreptat în direcţii diferite. Însă asta nu ne-a îndepărtat, dimpotrivă, m-a făcut să mă simt din ce în ce mai apropiată şi mai legată de tine. E mai distractiv când nu ne plac aceleaşi lucruri, când nu gândim la fel şi interpretăm diferit, căci astfel ne deschidem mintea şi sufletul pentru a explora alte orizonturi spre care nu ne-am fi îndreptat pe cont propriu. Devenim mai bune, mai înţelegătoare, mai mature şi mai adăugăm câte o cărămidă spre a întări şi construi mai departe edificiul acestui sentiment doar de noi ştiut.

Privesc înapoi cu bucurie spre aceşti ultimi trei ani şi aştept cu nerăbdare viitorul, când vom fi mult mai aproape şi vom împărţi mai multe lacrimi, zâmbete, bucurii, tristeţi, dificultăţi, vise şi speranţe. La mulţi ani, pisicuţa mea iubită! :* <3 Să ştii că, în ciuda diferenţelor de specie, pentru şoricel eşti o pereche geamănă de mustăcioare, o surioară de suflet căreia îi poate rosti un „Te iubesc” născut dintr-un altfel de dragoste, cum numai tu poţi trezi în el.

Şi cu lăbuţele lui micuţe şi cam nepricepute, şoricelul ţi-a pregătit nişte cadouri:

Nu cred să existe vorbe care să cuprindă în totalitate sensul prieteniei, dar eu le-am ales pe cele ale lui Gabriel Garcia Marquez, scriitor care îmi este foarte drag şi pe care îmi permit să îl citez: „Un prieten adevărat te prinde de mână şi îţi atinge inima.”

E povestea unei prietenii pe care amândouă o iubim şi pe care am încercat să o redau după cum am interpretat-o eu. Chiar dacă la un moment dat s-a destrămat şi ei au început să rătăcească în două direcţii diferite, în final căile li s-au întretăiat din nou. Sper ca şi noi să fim la fel, să ne reîntoarcem mereu una la alta şi să ne regăsim, orice ar fi. Îţi dedic din suflet acest AMV, te-am avut în minte în fiecare secundă cât am lucrat la el şi sper că nu vei fi prea supărată pe mine şi mă vei ierta că te-am minţit mai demult.