New Year’s Resolutions 2012


Iarăşi tu? Speram să nu mai vii din nou, să mă faci încă o dată să privesc înapoi la anul trecut şi să râd de naivitatea mea de-a dreptul prostească. Cu frică am recitit ce am scris acum un an. Nu mai ţineam minte detalii legate de ce mi-am dorit, dar eram convinsă că iar n-am dus la capăt ce mi-am propus.

M-am surprins pe mine însămi, totuşi, când am văzut că, de fapt, în mare parte am făcut tot ce am menţionat acolo. Totul, mai putin partea cu sa iau totul pas cu pas şi să nu mă mai stresez atât de tare. Asta nu cred că o să se schimbe oricât aş încerca, prea e înrădăcinată adânc în mine. Unele lucruri le pot schimba, altele trebuie să le accept aşa cum sunt. Şi iată un prim obiectiv pentru 2012: să mă iert, să mă accept şi să mă simt bine cu mine însămi.

Îmi mai doresc să termin cu note decente acest ultim an de studii de licenţă, atât cât să intru bine la masterul de Ingineria Sistemelor Software şi să prind loc tot în căminul C1 la anul. Vreau să particip cu câte un AMV la JapanPlay şi Otaku Festival. Vreau să îmi iasă cosplay-ul Kobato chiar dacă n-o să am curajul să urc şi pe scenă. Vreau să iau la licenţă o notă cât să nu mă fac de ruşine. Şi mai vreau un lucru. Poate este peste puterile mele. Dar trebuie să încerc pentru că, în momentul de faţă, e ceea ce îmi defineşte existenţa. Vreau să învăţ ce înseamnă cu adevărat să nutreşti un sentiment neîntinat de egoism, să mă lipsesc de mine şi să ofer tot ce pot din sufletul meu unei alte persoane. Chiar dacă mă doare, chiar dacă ea nu va primi ofranda mea. Aş vrea măcar să îi încălzesc inima şi să îi strig: „Nu eşti singur! Nu vei fi niciodată singur cât încă mai respir şi îmi mai curge sânge în vene! Şi, în niciun caz, nu eşti de neiubit!”. Aş vrea să creadă asta şi să îi demonstrez că e adevărat. Cred că e cel mai greu lucru pe care mi l-am propus vreodată, dar eşecul nu este o opţiune în acest caz.

Iar către celelalte persoane dragi mie (Kitty, Potty, Irina, Alexandra, Paty, Iuliş, Bianca) – vă iubesc şi vă port mereu în suflet! Vă mulţumesc pentru clipele frumoase petrecute alături de voi în 2011 şi sper ca anul ce vine să ne aducă înzecit astfel de momente.

Anunțuri

New Year’s resolutions 2011


Ultima zi din an mă duce cu gândul la multe ajunuri de An Nou şi, cel puţin în amintire, toate sunt învăluite în acelaşi sentiment răcoritor şi liniştitor, ca atunci când tragi aer în piept după o alergătură zdravănă şi expiri încet-încet. Ca un gând aleatoriu, acum trei ani, cam pe la ora asta, am văzut primul episod din Code Geass. Cine ar fi ştiut cât de mult avea să însemne povestea asta pentru mine? A fost un bun început într-un moment final al lui 2007. 31 decembrie îmi aduce în minte şi câteva momente amărui, dar sunt prea puţine ca să mai conteze. Probabil, dacă n-ar fi ele, n-aş şti să apreciez jocul de lumini, culori, muzică şi veselie care marchează această zi (da, da, şi mâncare, şi băutură, dar mă opresc doar la checul mamei Iuliei şi la un pahar de şampanie că nu le am eu cu alcoolul).

Desigur, e şi momentul propice pentru a lua câteva hotărâri în privinţa anului care vine. Dar am cam obosit să dezamăgesc, pe mine sau pe alţii. Nu îmi prea dau seama cât de mult am reuşit să realizez ce mi-am propus anul trecut. Poate aşa puţin, pe ici pe colo. Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din piaţă şi decât să greşesc (iar!), prefer să spun că pentru anul viitor îmi doresc să iau totul pas cu pas, puţin câte puţin, să nu mă mai obosesc inutil cu griji prosteşti, să fiu în stare să privesc lucrurile obiectiv şi, de fiecare dată când sunt pusă să fac o alegere, să merg pe calea care este cea mai bună pentru mine. Asta-i tot. Mă iau iar la întrecere cu următorul 31 decembrie, să vedem cine trece primul linia de sosire, anul sau năzuinţele mele împlinite.

Aş mai vrea, totuşi, să îmi iau la revedere de la 2010, pentru că n-a fost un an rău, mi-a luat puţin şi mi-a dat mult şi am destule amintiri frumoase aninate în zilele lui. Aşa… de data asta mergem alfabetic :D .

A: Te vleau înapoi T^T. Nu vleau să te mai împalt cu Gelmania :P . Abia aştept să te întorci, să mergem iar împreună la cursuri, să râdem, să ne corectăm una alteia erorile din program, să ieşim în oraş cu colegii. Dacă nu eşti tu, nu se mişcă nimeni pe aici. Nici nu ştii cât de aproape mi-ai fost şi de câte ori mi-ai dat speranţă şi m-ai ajutat să merg mai departe. Să nu sperii dacă am să îţi sar în braţe şi am să plâng când te întorci.
B: You again? >.> He-he, glumesc, evident că eşti şi tu pe aici. Da, da, probabil deja te-am plictisit cu prostiile mele. Ce să-ţi fac, dacă esti atât de awesome şi m-am distrat atât de bine cu tine :-” Can’t wait to pay you a visit again. And there will be lots of cookies when I do :3 .

G: De data asta, să păşim încet, fără să ne mai împiedicăm. Ştiu că nu vei da drumul mâinii mele şi nici eu nu vreau să renunţ aşa uşor. Am făcut multe greşeli, dar nu îmi mai cer scuze. Ce va fi, va fi. Oricum ar ieşi lucrurile, mereu vom fi acolo unul pentru celălalt şi asta mă face să mă simt mai puţin singură şi lipsită de apărare.

I: Nu ştiu cum se face, dar mereu îmi trimiţi mesaje exact în momentele când am nevoie să zâmbesc. Şi mereu reuşeşti să îmi pui un surâs pe buze, chiar dacă îmi zici nimicuri sau îmi povesteşti cât de rău ai răcit. You’re a sunshine, that’s what you are ;) .

K: Nyaaa :3 A fost tare, tare frumos cu tine la Nijikon şi, după, o seară aşa ca între fete. Hope we do that again sometime. Şi mă bucur că am reuşit să ducem la capăt o poveste împreună, va rămâne mereu una foarte specială pentru mine.

P: Ah, copil frumos, dă-mi şi mie puţin din exuberanţa ta, sunt cam pasivă de la o vreme. Mulţumesc că eşti de fiecare dată capabilă să învii culorile şterse în care văd pictată viaţa.

S: Kyuuu, miss you, sweetie. Mi-ai făcut Copoul mai frumos, Iaşiul mai cald şi mersul la cinematograf mult mai distractiv prin faptul că ai fost aici. Neapărat mai mergem la un ceai la Cărtureşti când vii. Mulţumesc, pisu drag, că încă mai porţi un suflet un şoricel fricos şi zgribulit.

Douăzeci


Nici nu ştiu exact ce să scriu. Mă năpădesc emoţiile din toate părţile, iar gândurile mele nu au idee în ce direcţie să se mai îndrepte. Am primit atâtea urări şi mesaje frumoase încât le-am pierdut şirul printre lacrimile care mi-au răsărit pe nesimţite în ochi. Mă simt copleşită de atâta căldură ce vine nu doar de la cei aproape de mine, ci şi de la mii de kilometri depărtare, de la prieteni şi foşti colegi presăraţi prin Anglia, Franţa şi alte meleaguri. O să fie aproape 11:30 când am să postez aceste rânduri aşa că vă anunţ cu mândrie că m-am născut. Am 20 de ani.

Acasă a fost cum nici n-aş putea să descriu în cuvinte. Tren, aglomeraţie, dureri de spate, aţipiri scurte şi dese, OneRepublic în urechi (am descoperit că e cea mai bună muzică pe care pot să dorm, au aşa un sunet plăcut). Apoi tata şi Gabi la gară, îmbrăţişări, pupici, ceaţă şi frig. Galaţiul cum nu îl mai văzusem de mult, cu luminiţele aprinse şi gătit de sărbătoare. Liceul meu învăluit în pâclă, cu luminile aprinse. Şi mutra lui Băse pe Hotel Turist. I-am arătat limba pentru a nu ştiu câta oară. Moşul în sanie gonind grăbit la rondou. Şi apoi acasă, în braţele mamei, la locul meu de la masă cu farfuriuţa mea, furculiţa mea, căniţa mea. Şi Vicky pe care am pupăcit-o o mulţime şi apoi am scos-o la joacă. Mi-a dat şi gheruţa pe deget, asta înseamnă că mă mai ţine minte, căci cu părinţii mei nu dă bonjour. Stat de vorbă până pe la miezul nopţii, când m-am refugiat în pătuţul meu, cu Bugsie (a se citi Bugs Bunny) în braţe.

A doua zi a fost mai ceva ca un raliu. Du-te de cumpără tort, suc şi şampanie, aranjează camera, dă-te peste cap şi roagă-te la toţi sfinţii ca să meargă netul pe laptop, alege muzică, aminteşte-ţi să te mai şi schimbi în haine de sărbătoare. Ca să nu mai zic de săraca mama care tot dădea din mâini la bucătărie şi îmi mai pregătea şi bagajul, căci urma să am tren la patru după-amiaza. Râsete, voie bună şi multe poze cu micul meu grup (Gabi, Chiri şi Iulica). Parcă s-a terminat cam repede, dar a fost frumos cât a durat. Aşa că lumânările de pe tort pe care le-am stins dintr-o suflare (mă umflu şi eu în pene, de fapt erau doar două, nu douăzeci). Mi-am pus o dorinţă fugară, sper să se împlinească. Până acum mi s-au împlinit cam toate. Iar cele care nu s-au împlinit au fost compensate de alte lucruri mult mai frumoase decât ce îmi dorisem iniţial. Aşa că, în ciuda celor 20 de ani pe care îi am, încă mai cred în dorinţe agăţate de o flacără de lumânare.

Drumul înapoi a fost şi mai obositor şi aşa de lung încât credeam că nu mai ajung odată. Mi-am ţinut de urât puţin cu cartea de logică, dar undeva pe la universuri Herbrand I just lost it, m-am enervat şi am pus-o la loc în ghiozdan. Şi apoi a fost taximetristul ala cam tupeist şi băgăcios care cred că mi-a luat şi ceva bani în plus. I-am dat, ducă-se, vroiam doar să ajung mai repede şi să dorm într-un pat moale şi prietenos.

Când am reuşit să îmi trag răsuflarea şi să îmi limpezesc mintea, am început să mă gândesc cât de norocoasă sunt. Am nişte prieteni frumoşi, nişte părinţi geniali, un animăluţ pe care îl iubesc mult de tot, un iubit care îmi e mereu alături, chiar şi la 255 de kilometri, sunt la facultatea pe care mi-am dorit-o dintr-a unşpea. Iar azi am simţit căldura unor inimi cu care am împărţit atât de multe lucruri încât n-ar fi de ajuns o viaţă ca să le istorisesc, dar şi a unora cu care abia acum încep să umplu foile albe ale amintirilor. Sper ca bucuria asta să nu dispară niciodată, iar peste 20 de ani să fiu la fel de mulţumită de mine şi de viaţă cum sunt acum. 

SN853346

Martie


E martie, iar soarele îşi întinde leneş razele pe pământul crăpat de îngheţul din ultimele zile de iarnă. Îmi scârţie sub tălpi acele de gheaţă ale fricii, ale neputinţei, ale incertitudinii. Zbor, dar nu ştiu cât mă mai ţin aripile. Nu ştiu când vor obosi şi mă vor lăsa, senine, să mă prăbuşesc. Nu mai am timp să mă pierd în mine şi să mă regăsesc de fiecare dată în ochii tăi blânzi. Nu mai am putere să ţin timpul în loc, să opresc nisipul să se scurgă din clepsidră. Mâinile imi sunt prea nătânge şi slabe ca să o poată roti, să dea timpul înapoi şi să mă întorc, aşa cum o fac mereu în vis, în acea zi de vară când tot ce îmi puteam dori era lângă mine şi mă strângea timid de mână pentru prima dată. Aş retrăi acele clipe de o mie de ori, ţi-aş sări în fiecare secundă în braţe şi, îmbătându-mă cu propriile mele lacrimi, aş lăsa să-mi scape un „Te iubesc” brut, nefiltrat de iţele raţiunii. Aş vrea să decupez acest moment din calea timpului, să nu îl las să trească de-a valma peste el. Să împletim împreună o sfoară cu roşu şi alb de care să îmi atârn sufletul şi să mă prefac într-un mărţişor prins cu un bold de aur lângă inima ta caldă. Să nu mă dai jos nicidată, chiar dacă trece martie şi vin, fără sfială, aprilie, mai, iunie… Fură-mă şi închide-mă în tine. Oh, timp, te rog, opreşte-te…

Văl


Şi poate pânza ce o am drept piele e mult prea firavă şi subţire ca să ţină între firişoarele ei acest oţel topit ce-mi curge din inimă şi care, în fiecare picătură ce fierbe şi se sparge în bule ca de săpun, strigă numele tău. Şi meriţi să îţi dezvălui totul, să îţi dau voie să desfaci cu dragoste mătasea trupului meu, căutând esenţa fiinţei mele în fiecare sărut, în fiecare îmbrăţişare. Şi da, ea tremură de fiorul dorinţei atunci când răsuflarea ta caldă alunecă accidental pe suprafaţa sa subţire.

Şi, totuşi, raţiunea e mai puternică decât acest sentiment, de altfel sincer. Dacă ai da la o parte învelişul meu carnal, oare ce ai găsi? O floare rară, ce înfloreşte o singură dată pe parcursul unei vieţi şi a cărei lumină, odată ce a dăruit-o ochilor unei inimii, nicio alta nu o poate vedea? Un mic miracol latent, ce se va revărsa peste sufletul meu, determinând prefacerea fetiţei fricoase într-o femeie deplină?

Nu. Acolo nu e decât o mică gaură neagră, ce absoarbe toate frustrările, lacrimile şi durerile pe care mi-am impus să nu le simt, să nu le plâng, să nu le arăt. Sunt pierdută pe un câmp sălbatic şi nu reuşesc să găsesc cărarea care să mă ducă acasă. În schimb, mii de mărăcini îmi înţeapă tălpile goale, iar şerpi îmi şuieră lângă glezne, ameninţând să îşi înfigă colţii în carnea mea şi să mi se încolăcească în jurul picioarelor, trăgându-le în jos şi înfundându-le în solul rânced.

Nu vreau să-ţi dăruiesc o fetiţă pierdută, ce nu ştie unde se îndreaptă. Vreau să te iubesc cu tot ce am mai bun şi mai frumos dar, mai întâi trebuie să îmi găsesc calea. Ştiu că eşti la capătul ei şi, orice ar fi, vei aştepta până ce picioarele mă vor purta pe poteca ce duce spre braţele tale calde, singurul loc pe care îl pot numi cu toată inima „acasă”.

New Year’s resolutions


1. Vreau să iubesc așa cum nu am mai iubit niciodată, să dau totul și să nu regret, să aduc acel zâmbet dulce pe chipul lui cât mai des posibil, să ne ținem strâns de mână și să ne prindem reciproc atunci când vântul ne doboară.

2. Vreau să nu mai fiu așa leneșă și să mai renunț la câteva ore de somn pe noapte pentru a mă pregăti cum trebuie pentru examenul de bacalaureat, în special la mate și istorie.

3. Vreau să fiu mai puternică, să plâng mai puțin și să zâmbesc mai des, să tac și să îi ascult pe ceilalți, să îmi ignor dorințele egoiste.

4. Vreau să îmi redescopăr aripile pe care le-am pierdut cândva, să le dezmorțesc și să zbor din nou, căci știu că sunt acolo, chiar dacă eu le-am uitat.

5. Vreau să îmi conving părinții să mă lase la facultatea pe care o vreau eu, să locuiesc în orașul pe care îl iubesc atât de mult și pe care îl port adânc în inimă, altăuri de pisicuța mea iubită.

6. Vreau să scriu când inima îmi spune că vrea să își verse oful, să țin un fic constant, fără să îl duc la arhivă și să pun pe hârtie gândurile care m-au măcinat de un an incoace.

7. Vreau să fiu mare, dar să mă prefac uneori că sunt mică, să mă joc și să mă prostesc atunci când lumea adulților mă sufocă.

8. Vreau să fiu eu.

Azi


Și știu că mâine o se va topi soarele, iar ploaia va seca pământul în loc să îl ude. Și mai știu că bolta se va scutura de stele, aruncându-le cu colții lor ascuțiți spre a ne sfârteca, iar marea se va înălța într-un val înfometat, gata să ne înghită. Dar dacă acum e liniște și culorile calde ale apusului mângâie cu drag iubirea noastră, de ce să nu ne bucurăm de această clipă? Să rămânem doi prostuți suspendați în timp, într-un tablou neterminat și fără ramă, ale cărui vopsele alunecă încăpățânate spre infinit, deși sunt conștiente că drumul lor se va sfârși la marginea pânzei… Fiecare secundă ce trece se rostogolește primejdios spre această lume apocaliptică, apropiindu-ne tot mai tare de marginea prăpastiei în care am putea fi împinși de timp, de spațiu și de golul dintre ele. Dar nu suntem acolo. Încă mai ești în fața mea, pot să te țin de mână și să îți sărut obrazul dulce, pot să îți sorb sufletul printr-un sărut și apoi să îl las să alunece la loc, dăruindu-ți un cocktail de iubire, miere și lămâie. Pot să îți dau întreaga mea inimă într-o îmbrățișare, nefiindu-mi teamă că voi muri și pot să merg prin frigul iernii lipită de brațul tău cald. Suntem aici, acum. Nu peste zece clipe sau la două sute de kilometri distanță. Suntem noi, suntem împreună, suntem clipa ce tocmai se scurge. Și te iubesc…