Nouă licurici


Ne apropiem cu pași micuți, dar siguri, de un deceniu de la momentul când viețile ni s-au atins pentru prima dată. Sunt mai mult decât convinsă că deja inimile noastre nu mai au nevoie de cuvinte pentru a comunica și, orice lucru ar mai fi de zis, ele îl știu chiar și dacă vorbele nu capătă sunet sau formă scrisă. Deci cu ce aș mai putea umple un, ce-i drept, mic și modest articol care să marcheze acești 9 ani de când viața mea e mai frumoasă și mai plină de sens grație faptului că drumurile ni s-au împletit?

Tot repetându-mi această întrebare, am încercat să-mi las mintea să alerge după inspirație în timp ce ochii mi se desfătau privind la tot felul de imagini drăguțe cu doi dintre preferații noștri. Am întârziat ceva mai mult, totuși, când am dat de cea de mai jos. E simplă, dar văd atât de multe în ea și în noi încât mi se pare extrem de potrivită pentru o ocazie așa specială.

CODE.GEASS-.Hangyaku.no.Lelouch.full.472553

Fiindcă, chiar și prin bezna distanței, văd licuricii și le simt tremurul, în încăpățânarea lor poate copilărească de a risipi întunericul. Dacă mă apropii, în lumina lor micuță, dar hotărâtă, îți deslușesc chipul, zâmbetul, ochii și îți simt căldura. Putem fi departe, fizic, dar nimic nu ne-ar putea face să fim cu adevărat departe. Nu în acel sens complet, greu și covârșitor al cuvântului.

Îmi pare rău că, atunci când am avut ocazia să fim aproape, nu am făcut-o mai des. Am învățat multe de atunci și îmi recunosc greșelile și neajunsurile. Acum înțeleg ce este cu adevărat important și ce nu. Nu-mi mai amintesc niciun strop din tema la matematică care m-a făcut să mă gândesc prea mult la mine și prea puțin la tine înainte de acel Nijikon la care nu am fost și pe care, până acum, l-am considerat șansa ratată de a merge vreodată împreună la un astfel de eveniment. Însă îmi amintesc mult prea bine reacțiile prostești și cuvintele grele. Din când în când, tot vin să mă bântuie și să îmi fure câteva lacrimi. Nu cred că mi-am cerut vreodată iertare în măsura în care ar fi trebuit.

Dar iată că, totuși, licuricii mă iartă și îmi călăuzesc drumul către o a doua șansă. Nu ai idee câtă bucurie îmi provoacă perspectiva acestui noiembrie. O să fie un 26 august mutat în prag de iarnă, un cadou timpuriu pentru cei 26 de ani ce îi voi împlini la scurt timp după convenție. Nu știu cât de mult îl merit, dar nu am de gând să stric momentul stând cu capul plecat. Am crescut prea mult ca să mai fiu pasivă. Așa că voi avea cel mai activ rol posibil în rescrierea acelei pagini mâzgălite de temeri prea prostești și nesiguranță. Voi avea grijă să fie cel mai frumos Nijikon și voi îneca trecutul nu tocmai plăcut în cele mai frumoase, colorate și vibrante amintiri.

Până atunci, îmi întind cu drag brațele până la tine și te cuprind într-un cald chițăit de „La mulți ani!” ^_^ (Și îți mai ofer, ca bonus, încă una din imaginile delicioase peste care am dat în timp ce îmi fugăream inspirația.)

CODE.GEASS-.Hangyaku.no.Lelouch.full.232716