New Year’s Resolutions 2013


Iacă nu s-a sfârşit lumea şi am ajuns la încă un final de an. Privind înapoi, sufletul mi se împarte în două. O jumătate este nemişcată, îngheţată de frig şi scapă câte o lacrimă tăcută din când în când. Cealaltă jumătate zâmbeşte timid şi încearcă disperat să o îmbrăţişeze pe prima, să o încălzească, dar nici ea nu prea are multă căldură de oferit. Zâmbetu-i firav este pe post de scut, ţine de el cu toată puterea, e singurul lucru care o protejează şi pe ea de îngheţ. Deşi braţele încep încet-încet să i se cristalizeze, să devină una cu gheaţa pe care încearcă să o topească, nu renunţă. Nu poate renunţa. Nu pot renunţa. Zâmbetul nu-mi va fi niciodată întreg cât timp nu îi salvez cealaltă jumătate adormită sub gheaţă.

Anul viitor nu-mi doresc decât să învingă căldura. Să iasă soarele, să se topească gheaţa şi să se nască curcubeul. Până atunci, nu pot sintetiza ce simt în cuvinte. Acea parte a sufletului meu este mută şi adormită sub gheaţă. Strigătul ei nu are cuvinte, precum AMV-ul următor, care îl oglindeşte destul de bine.

Să fie cald din nou. Să treacă iarna din mine. De un an o port în suflet şi gheaţa atârnă prea greu.
Să fie muzică. Am prea multe cântece în mine rămase neauzite.

Zăpadă


What does the snow become when it melts?


A fost superb… Cui îi mai păsa de ambuteiajul din trafic? Alergam de nebună prin zăpadă, cu capul gol şi mâinile întinse, primind cu drag fiecare steluţă de gheaţă ce mi se anina în păr, pe gene, pe faţă sau pe haină. Dacă ar fi să zic cum arată Raiul, aş spune doar atât: Iaşiul înzăpezit.

Preţ de o clipă m-a năpădit tristeţea. Era totul aşa calm, aşa frumos. Zăpada acoperă toată mizeria şi o transformă în cristal. Dacă mi-ar acoperi şi mie murdăria din suflet, oare nu ar fi mai bine? Oare aş reuşi să nu mai lovesc în tot ceea ce iubesc? Probabil că nu, pentru că la un moment dat s-ar topi şi ar ieşi totul la iveală, mai ud şi mai mizebrabil ca înainte, o amestecătură grotescă şi feştelită de tot ce e mai urât în mine.

Sau poate… poate zăpada ar putea schimba ceva. Aşa cum apa devine sculptură de cristal, poate şi eu pot lua toată urâţenia şi să o preschimb în ceva frumos. Doar că habar n-am cum… nu e un algoritm uşor, s-ar putea să nici nu fie unul corect şi, cu atât mai puţin, unul eficient. Dar am să încerc. Aşa slut cum e sufletul meu, am să încerc să îl preschimb într-un înger de gheaţă. Poate îmi lasă o bucaţică de divin atunci când soarele îl va strica.

În fond, nici zăpada nu devine mâzgă când se topeşte. Devine primăvară. De sub ea renaşte totul. Totul devine mai frumos, mai bun, mai pur. Poate am să reuşesc şi eu… Poate am să ajung să te merit şi să nu te mai rănesc cu prostiile mele…

It becomes spring…

Primii fulgi


 
 

Îmi place zăpadă pentru că e ca o binecuvântare a cerului.
Chiar dacă dureză puţin şi apoi se topeşte.
Pentru că în viaţă nu realizăm importanţa unui lucru decât după ce piere.
Şi pentru că bucuriile care se sting rapid ne lasă cele mai adânci urme în suflet.
E prima zăpadă pe care o văd în Iaşi. Aşa puţină şi efemeră cum a fost. Îmi voi aminti întotdeauna această dimineaţă.